10.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 14, 2025

Zona Iorga – Rahova rămâne miercuri fără gaz

Cele mai citite

Zeci de străzi din municipiul Sibiu vor rămâne miercuri, 23 octombrie, fără gaz, între orele 8 și 18, întreruperea fiind necesară pentru cuplarea unor noi conducte şi branşamente la sistemul de distribuţie a gazelor naturale. Este vorba despre străzile N. Iorga, Luptei, Porumbacului, Al. Infanteriştilor, Al. Geniştilor, Al. Artileriştilor, M. Viteazu, Rahovei, Al. Şelimbăr, Al. Călăraşilor, Al. Roşiorilor, V. Milea, Oituz, A. I. Cuza, Călugăreni, Mirăslău, A. Mureşan, Eroilor, Hipodromului, A. Buia, Dorului, Goraslău, A. Biruinţei, A. Turnu Roşu şi A. Haiducului.

 

Publicitate

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18. Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau                                                    0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Diabetul zaharat, o problemă majoră de sănătate publică

Noiembrie este luna diabetului, o perioadă dedicată conștientizării, prevenției și educației privind diabetul zaharat, o problema majoră de sănătate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect