Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 22 de ani pentru înșelăciune prin Metoda Accidentul. Marți, sibianul de 22 de ani s-a prezentat la domiciliul unei femei din municipiul Sibiu, de la care a ridicat 16.900 de lei și 300 de euro. Bărbatul a fost prins în flagrant de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu.
Femeia a fost apelată telefonic de către un alt bărbat, aflat într-un penitenciar, care a informat-o că fiul ei a suferit un accident, ar fi căzut de pe o scară, iar pentru a nu rămâne paralizat este necesară o intervenție chirurgicală de urgență, ale cărei costuri sunt foarte ridicate întrucât trebuie transportat de urgență în altă țară, iar sibianul s-a prezentat la domiciliul ei pentru a ridica suma de bani. Tânărul de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, iar ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările în acest dosar continuă. Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și Penitenciarului Gherla.