4.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Un sibian a lovit un copil de 5 ani şi a plecat de la locul accidentului

Publicitate

Cele mai citite

Un sibian are dosar penal după ce a lovit un copil şi nu a oprit după producerea evenimentului. Şoferul a fost identificat după aproximativ două ore
Miercuri seara, în municipiul Sibiu, pe o alee pietonală din spatele unui bloc de pe bulevardul Mihai Viteazu, un băiețel în vârstă de 5 ani, însoțit de părinți, s-a smucit din mâna mamei și a pătruns pe carosabil, moment în care a fost acroșat de un autoturism al cărui şofer nu a oprit.
Copilul a fost transportat de părinți la spital pentru îngrijiri medicale, fără a avea nevoie de internare. În jurul orei 20, poliţiştii au reuşit identificarea şoferului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Sibiu.
„În cauză, la nivelul Biroului Rutier Sibiu, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor, urmând a fi stabilite toate circumstanțele și cauzele exacte care au dus la producerea acestui accident rutier.
Cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya