Poliţiştii anchetează mai multe cazuri în care suspectează că anumiţi medici de familie au falsificat rezultatele testărilor rapide pentru unii pacienţi, declarându-i infectaţi. Acest lucru este posibil după ce medicii de familie au primit din partea ministerului sănătăţii teste rapide COVID.
După cum au anunțat reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, testele falsificate au fost declarate pozitive, deși pacienții nu erau infectați, pentru ca pacienţii respectivi să beneficieze de certificat verde şi de concediu medical plătit de două săptămâni.
La nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică au fost iniţiate controale pentru identificarea unor astfel de situaţii, care se află şi în atenţia organelor de poliţie.
„Există indicii privind un nou mod de operare folosit pentru a frauda procesul de eliberare şi utilizare a certificatelor digitale UE. Astfel, în ultima perioadă, pe măsură ce tot mai mulţi medici de familie au primit gratuit de la Ministerul Sănătăţii teste rapide pentru depistarea COVID-19, unii dintre ei ar falsifica rezultatele testărilor pentru anumiţi pacienţi, atestând în mod nereal că sunt infectaţi.
În acest fel, pacienţii respectivi beneficiază de concedii medicale plătite de 14 zile şi obţin certificatul verde, deşi în realitate nu au fost infectaţi”, a spus, vineri, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica Dajbog.