9.1 C
Sibiu
marți, aprilie 1, 2025

Tâlhărie într-o casă de schimb valutar din Sibiu. A intrat cu un pistol şi a furat peste 2.000 de euro

Cele mai citite

În ultima zi a anului trecut, polițiștii de la Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Ațel, cercetat pentru tâlhărie calificată, respectiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Ulterior, bărbatul a fost arestat preventiv.
Vineri, profitând de un moment de neatenție al operatoarei unei case de schimb valutar din municipiul Sibiu, bărbatul a intrat în respectiva casă de schimb și a furat dintr-un sertar suma de 2.150 de euro. În condițiile în care accesul în casa de schimb valutar în cauză se realizează prin incinta unei alte societăți, persoanele prezente în societate, alertate de operatoare, au intervenit și l-au imobilizat pe bărbat până la sosirea unui echipaj din cadrul Jandarmeriei Sibiu. În urma controlului efectuat asupra bărbatului, forțele de ordine au descoperit un pistol, neîncărcat cu muniție. Suma de 2.150 de euro a fost recuperată integral.
Cercetările au fost preluate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, care au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore. În prima zi a anului, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
De asemenea, față de reprezentanții casei de schimb valutar s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 5.000 de lei pentru neîndeplinirea condițiilor de siguranță. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Căruță nesemnalizată în care se aflau 8 minori, spulberată de un camion pe DN 14

0 căruță în care se aflau doi adulți și 8 opt minori a fost lovită de un camion, luni...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect