Un bărbat de 34 de ani, din Chirpăr, a furat un cal pe care l-a vândut ulterior unor persoane care nu au fost identificate până în acest moment. Bărbatul a fost reținut de polițiști și va fi dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
Astfel, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate într-un dosar penal privind furtul unui cal, faptă petrecută în 9 iulie, polițiștii din Avrig au reușit joi, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat bănuit de săvârșirea furtului.
„În fapt, la data de 9 iulie 2022, în intervalul 9-13, bărbatul reținut de polițiști ar fi pătruns într-un saivan situat la periferia orașului Avrig, de unde ar sustras o cabalină pe care ar fi transport-o la domiciliul său din localitatea Chirpăr. Pe parcursul cercetărilor a rezultat faptul că la aceeași dată, acesta ar mai fi pătruns și într-o încăpere a aceluiași saivan, prin spargerea geamului ferestrei, de unde ar fi sustras un aparat de impulsuri pentru garduri electrice.
Ulterior, bărbatul ar fi vândut cabalina sustrasă unor persoane rămase încă neidentificate, care ar fi oferit-o spre sacrificare. În cadrul anchetei, polițiștii au găsit generatorul cu impulsuri pentru garduri electrice sustras, acesta fiind recunoscut și predat persoanei vătămate”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.