-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Administratorul și paznicul unei societăți, bătuți cu sape, lopeți și scaune de 4 bărbați

Cele mai citite

Miercuri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut patru bărbați. Aceștia sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Cei patru bărbați, în vârstă de 23, 28 (doi dintre aceștia), respectiv 47 de ani, din Rusciori, sunt bănuiți că, miercuri dimineața, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau în incinta unei societăți din localitatea Mohu unde executau unele lucrări, l-au bătut pe paznicul, dar și pe administratorul firmei, lovindu-i cu sape, lopeți și scaune, dar și cu pumnii și picioarele.

„Paznicul, în vârstă de 45 de ani, din județul Vâlcea, nu a necesitat intervenție medicală, însă administratorul firmei a fost transportat la spital, acesta rămânând internat, după ce evaluarea preliminară medicală a concluzionat că necesită 40 – 45 de zile de îngrijiri medicale.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar față de cei patru presupuși autori ai faptei s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță. Aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect