Polițiștii sibieni au aplicat, în doar 24 de ore, amenzi de peste 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID. 5.000 de lei a trebuit să plătească un bărbat din Copșa Mică pentru că a revenit din străinătate și nu a stat în carantină, conform legii.
Potrivit Andreei Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, vineri, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului coronavirus. La activităţile de verificare au participa 110 forțe ale poliției și poliției locale.
Astfel, au fost verificate 932 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 53 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 314 de mijloace de transport, din care 65 de mijloace de transport în comun.
Ștefan spune că, în urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 54 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.500 de lei, din care: o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicată aplicată unui bărbat în vârstă de 42 de ani, din Copșa Mică, revenit din străinătate; 48 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție; cinci sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei cu avertisment pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
De asemenea, polițiștii locali au verificat 63 de persoane și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei, din care 9 avertismente pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și o sancțiune aplicată unei persoane fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite restricții/interdicții.
„În cursul zilei de 12 februarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 2 amenzi în valoare de 1500 de lei si cinci avertismente scrise pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție. Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 5 persoane. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale”, a mai transmis Ștefan.
De asemenea, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului au efectuat 12 controale pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Nu au fost identificate nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție.