0.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 11, 2025

Amenzi de peste 160.000 de lei, aplicate de ITM Sibiu pentru muncă nedeclarată

Cele mai citite

Inspectorii ITM Sibiu au efectuat, între 26 septembrie – 2 octombrie, 47 de controale în activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor, panificaţie şi construcţii.

„În perioada 26.09-02.10.2020, I.T.M. Sibiu a efectuat un număr de 47 de controale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul cărora au fost identificate o serie de neconformităţi constând în: neîncheierea în formă scrisă a contractului individual de muncă, neplata drepturilor salariale, neiniţierea negocierii colective, neasigurarea utilizării echipamentului individual de protecţie, netransmiterea notificării privind substanţele chimice, evaluarea riscurilor incompletă etc”, spun reprezentanții ITM Sibiu.
Potrivit acestora, abaterile de la prevederile legale au fost sancţionate cu o amendă în valoare de 160.000 lei pentru opt persoane identificate ca prestând muncă nedeclarată şi 27 de avertismente.
Șase dintre aceste controale au fost efectuate noaptea, iar zece în zilele de sâmbătă şi duminică.
„Verificarea modului în care se respectă măsurile de prevenire referitoare la riscurile de contaminare cu virusul SARS-COV-2 au evidenţiat neefectuarea de către unii angajatori a triajului epidemiologic şi a informării angajaţilor, deficienţe ce au fost sancţionate cu o amendă în cuantum de 1.000 lei şi două avertismente”, mai transmite ITM Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

CNA suspendă emisia postului Realitatea Plus

Consiliul Național al Audiovizualului a decis suspendarea emisiei postului Realitatea Plus pentru 10 minute.După mai multe amenzi maxime, postul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect