În weekend, polițiștii rutieri sibieni au constatat 13 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 41 de permise de conducere, au retras 48 de certificate de înmatriculare și au aplicat 660 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 202.000 de lei.
În municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism condus pe strada Brateiului de către o femeie în vârstă de 44 de ani, din Dumbrăveni.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul este neînmatriculat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
În Tălmaciu, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Mihai Viteazu de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Alba.
Din verificările efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că cel aflat la volan nu are permis de conducere.
Astfel, la nivelul Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
În afara localității Brădeni, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Avrig.
Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat un rezultat de 0,44 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În Sibiu, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit un autoturism condus pe Calea Gușteriței de către un sibian în vârstă de 18 ani.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că sibianul aflat la volan nu are permis de conducere, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
FOTO: Arhivă