-1 C
Sibiu
luni, februarie 2, 2026

Amenzi în urma controalelor ITM, în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă și al respectării măsurilor anti-COVID

Cele mai citite

Inspectorii ITM Sibiu au efectuat zeci de controale în perioada 3 – 9 octombrie, în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă.

Potrivit ITM Sibiu, în urma celor 69 de controale, deficiențele constatate au vizat, printre altele, neprezentarea la control, neîndeplinirea măsurilor dispuse, neplata drepturilor salariale, neacordarea repausului săptămânal, netransmiterea notificării privind substanțele chimice utilizate, instruire necorespunzătoare și neefectuarea determinărilor de noxe.
Pentru aceste deficiențe au fost aplicate 68 de avertismente și cinci amenzi în valoare totală de 19.000 lei.
„Controalele efectuate în vederea verificării modului în care se aplică măsurile de prevenire a contaminării cu SARS-COV-2 au evidențiat abateri de la prevederile legale constând în: neefectuarea triajului epidemiologic, lipsa instruirii lucrătorilor, lipsa materialelor de informare, pentru care au fost aplicate 25 de avertismente și 6 amenzi în valoare totală de 6.000 lei”, a declarat Remus Furtună, inspector șef al ITM Sibiu.
În această perioadă, 12 controale s-au desfășurat în zilele de sâmbătă și duminică.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Ai auzit de boala Ménière? Iată ce simptome are și cum îți poate răvăși viața

Daniela ArnăutuBoala Ménière este o afecțiune cronică a urechii interne care poate influența profund calitatea vieții. De multe ori,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect