În următoarele două săptămâni, în județul Sibiu vremea va alterna între zilele răcoroase și cele peste temperaturile normale pentru această perioadă, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
ANM a transmis prognoza meteo valabilă în perioada 12-25 octombrie, arătând că, în Transilvania, vom avea și temperaturi maxime de până la 20 de grade, dar și minime de 1 grad.
„Pe parcursul primei săptămâni, variaţiile termice vor fi semnificative, astfel că zilele caracterizate de valori în jurul sau chiar peste cele normale în a doua decadă a lunii octombrie, cu maxime de 16…20 de grade şi minime de 5…9 grade vor alterna cu perioade reci, în special în jurul datei de 14 octombrie, când la amiază vor fi 12…15 de grade, iar noaptea 1…5 grade (cu valori uşor negative în depresiuni). Cea de-a doua săptămână va debuta cu vreme apropiată de normalul termic al perioadei, cu maxime de 14…17 grade şi minime de 2…6 grade, apoi sunt estimate temperaturi în creştere.
Ploile se vor semnala pe spaţii extinse şi vor fi local însemnate cantitativ în jurul datelor de 13 şi 16 octombrie, urmând ca probabilitatea de apariție a ploilor să fie din nou în creştere spre sfârşitul intervalului de referinţă”, se arată în estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor realizată de ANM.