0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Bărbat amendat cu 5.000 de lei pentru o petrecere privată

Cele mai citite

Sunt tot mai multe sancțiuni pentru sibienii care nu respectă interdicția de a organiza petreceri sau carantina. Numai în ultimele 24 de ore, un bărbat din Alțâna a fost amendat cu 5.000 de lei pentru o petrecere la care au participat 10 persoane, iar trei persoane au fost amendate pentru că au fost descoperite la plimbare, deși erau carantinate.

Este vorba despre trei sancțiuni contravenționale în valoare de 7.000 de lei pentru nerespectarea carantinei. Trei bărbați reveniți din străinătate, unul în vârstă de 21 de ani, din Brateiu, unul în vârstă de 37 de ani, din Netuș și unul în vârstă de 50 de ani, din Dealu Frumos, au fost amendați de polițiști după ce au fost descoperiți că nu respectau prevederile legale în acest sens.
Per total, în urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 109 sancțiuni contravenționale în valoare de 22.500 de lei. În afara celor trei sancțiuni privind nerespectarea carantinei, polițiștii au mai acordat o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei, aplicată unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din Alțâna, care a organizat la domiciliul său o petrecere privată cu participarea a 10 persoane, 94 de sancțiuni în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind deplasarea.
Polițiștii locali au verificat 355 de persoane și au aplicat 8 sancțiuni contravenționale cu avertisment, pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.
„În cursul zilei de 18 februarie, jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor de protecție în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. În urma desfășurării activităților de verificare au fost aplicate 5 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, fiind verificate 7 persoane și 1 societate comercială. Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale. Reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului au efectuat 7 controale pe raza judeţului Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Nu au fost identificate nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție.
În data de 18 februarie, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 14 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. Au fost aplicate două avertismente”, precizează purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect