2.2 C
Sibiu
joi, noiembrie 13, 2025

Bărbat prins la tăiat lemne. Polițiștii i-au făcut dosar penal

Cele mai citite

Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins că tăia ilegal lemne dintr-o pădure aflată în apropierea localității Curciu.

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mediaș au prins, miercuri, în flagrant, un bărbat care a tăiat ilegal trei metri cubi de salcâm din fondul forestier național, administrat de Cantonul Silvic Dârlos, dintr-o zonă împădurită amplasată în apropierea localității Curciu.

„Materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia personalului silvic care răspunde de zonă, iar bărbatul, localnic, este cercetat penal aspectul săvârșirii infracțiunii de tăiere ilegală de arbori, în conformitate cu Legea nr. 46/2008. Polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Mediaș continuă cercetările”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

FOTO: Arhivă

Publicitate

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Descoperire uimitoare: Adolf Hitler suferea de Sindromul Kallmann

Adolf Hitler suferea de sindromul Kallmann, o tulburare genetică ce îngreunează pubertatea normală şi dezvoltarea organelor sexuale, conform unor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect