2.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 7, 2025

Bărbat reținut pentru furt de lemne de foc. Alte două persoane sunt cercetate

Cele mai citite

În cursul zilei de luni, pe raza localității Hoghilag, echipajul de poliție aflat în patrulare a observat o căruță încărcată cu lemne de foc.

3 bărbați, cu vârste cuprinse între 15 și 27 de ani, se aflau în căruța respectivă.

Nici una dintre cele 3 persoane, toate din Hoghilag, nu a putut prezenta documente justificative de transport sau proveniență a materialului lemnos.

„În cursul zilei de joi, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni și a probatoriului administrat, a fost reținut bărbatul de 37 de ani, fiind cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de material lemnos.

Publicitate

Față de acesta a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu, urmând ca cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de luare a unei măsuri legale.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din Dumbrăveni”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Luciana Lazăr.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Expoziție cu ocazia a 50 de ani de la înființarea Laboratorului de Restaurare și Conservare în Muzeul Brukenthal

Vineri, 7 noiembrie, ora 13:00, va avea loc la Sala Coloanelor, Palatul Brukenthal (Sibiu, Piața Mare Nr. 4), vernisajul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect