3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Un șofer în stare de ebrietate s-a oprit cu mașina în zidul unei case

Cele mai citite

Un sibian aflat sub influența alcoolului s-a urcat la volan, joi seara, și a plecat la plimbare. Totul s-a terminat în zidul unui imobil, în care mașina s-a izbit violent.

Joi seara în jurul orei 23,30, în municipiul Sibiu, un localnic în vârstă de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul General Vasile Milea, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu zidul unui imobil. Evenimentul s-a soldat numai cu pagube materiale.
“Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 0,86 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.
În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
FOTO: Arhivă

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: A murit Gheorghe Vaida, antrenor de tenis de masă la Romgaz Mediaș

Antrenorul Gheorghe Vaida, care a descoperit-o pe multipla campioană Andreea Dragoman, a încetat din viață.Anunțul a fost făcut pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect