5.2 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Băut și fără permis, s-a răsturnat cu ATV-ul și a ajuns la spital

Cele mai citite

Luni seara, în localitatea Ighișu Nou, în timp ce conducea un ATV pe strada Școlii, un localnic în vârstă de 43 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara șoselei.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Mediaș, s-a stabilit că bărbatul nu are permis de conducere, iar testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,77 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Imediat după producerea autoaccidentului, un prieten al celui care a condus a transportat ATV-ul la domiciliul bărbatului rănit, fără încuviințarea polițiștilor. Bărbatul, un localnic în vârstă de 34 de ani, este cercetat penal pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș – Biroul Rutier, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

NOILE TAXE AMERICANE. Cu cât vor fi taxați românii și care sunt produsele excluse până în prezent

Prezenta Notă informativă este destinată companiilor interesate de sau deja active pe piața SUA, ca urmare a deciziei recente...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect