3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

BEC: Materialele necesare desfăşurării procesului electoral – transportate sâmbătă în localurile de vot

Cele mai citite

Buletinele de vot, ştampilele şi timbrele autocolante vor ajunge în secţiile de votare sâmbătă, acestea fiind transportate sub paza personalului din structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit unei hotărâri a BEC, în data de 26 septembrie, preşedinţii birourilor electorate ale secţiilor de votare sau locţiitorii acestora primesc, pe bază de proces-verbal, de la primari: un exemplar al listei electorale permanente, două exemplare ale copiei de pe lista electorală complementară, formularele listelor electorale suplimentare, tipizatele extrasului de pe lista electorală permanentă, copia de pe lista electorală complementară şi lista suplimentară, tuş şi tuşiere de culoare albastră, pixuri de culoare albastră şi coli albe de hârtie A4, ecusoanele membrilor biroului electoral al secţiei de votare, ale căror rubrici vor fi completate de către aceştia, formularele pentru încheierea proceselor-verbale pentru consemnarea rezultatelor votării, formularele în care se evidenţiază situaţiile semnalate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV, orice alte materiale necesare bunei desfăşurări a procesului electoral.
Tot sâmbătă, în preziua scrutinului electoral, preşedinţii birourilor electorate ale secţiilor de votare sau locţiitorii acestora primesc, pe bază de proces-verbal, de la birourile electorale de circumscripţie, prin intermediul primarilor: buletinele de vot, ştampila de control, ştampilele cu menţiunea ”Votat”, timbrele autocolante. Toate aceste materiale necesare desfăşurării procesului electoral vor fi transportate în localurile de vot până la ora 18,00, în data de 26 septembrie, cu suportul personalului tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne, mai arată BEC. Potrivit legii, buletinele de vot se distribuie circumscripţiilor electorale prin grija prefecţilor. Buletinele de vot se preiau de către primar, împreună cu preşedintele biroului electoral de circumscripţie, pe bază de proces-verbal, şi se păstrează în încăperi speciale, încuiate şi sigilate. Distribuirea şi predarea buletinelor de vot se fac în pachete sigilate.
Tot în ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, împreună cu membrii acestuia, trebuie să fie prezent la sediul secţiei de votare, preşedintele fiind obligat să dispună măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare. El dispune îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare. Îndepărtarea acestor materiale se duce la îndeplinire de persoanele desemnate de primari în cel mult două ore de la comunicare.
În ziua alegerilor, la ora 6,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri, verifică urnele, cabinele, existenţa listelor electorale, a buletinelor de vot şi a ştampilelor necesare votării, după care închide şi sigilează urnele prin aplicarea ştampilei de control a secţiei de votare. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect