3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Bitdefender: False campanii umanitare în mediul online apărute în urma cutremurelor din Turcia

Cele mai citite

Au apărut deja falsele campanii de strângere de fonduri pentru victimele cutremurelor din Turcia.

Specialiștii în securitate informatică transmit că în campania depistată imediat după producerea seismului, hackerii pretindeau că sunt reprezentanți ai unei organizații caritabile ucrainene, cu misiunea de a strânge bani pentru ajutorarea victimelor acestor tragedii.

Majoritatea mesajelor frauduloase provin de la adrese IP din Pakistan, mai informează Bitdefender. Inițial, înainte de cutremure, organizația falsă pretindea că oferă asistență victimelor războiului din Ucraina și cerea bani utilizatorilor în acest sens, a scris Biziday.

În același timp, în mediul online se derulează o altă campanie similară. Atacatorii informatici susțin că reprezintă o organizație caritabilă globală care colaborează cu UNICEF și solicită donații pentru sprijinirea copiilor și familiilor din Turcia și Siria.

“Spre deosebire de celelalte înșelătorii depistate până acum, destinatarii sunt rugați să trimită un email către organizație pentru a afla mai multe detalii despre modalitățile de a dona.

Prin acest tip de interacțiune, utilizatorii nu doar că își validează adresa de email, dar se expun și la mai multe atacuri în viitor. În plus, ei riscă să ofere suplimentar informații personale și financiare”, explică Bitdefender.

Specialiștii transmit populației să fie vigilentă în această perioadă și să verifice amănunțit organizația care urmează să primească donațiile. Mesajele hackerilor sunt, de obicei, redactate cu greșeli gramaticale, au aspect neoficial și pot solicita chiar donații în criptomonede, mai scrie Biziday.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Călin Georgescu: Nu sunt extremist, nu sunt fascist, sunt un român care își iubește țara

Candidatul independent Călin Georgescu a afirmat, luni, că nu este extremist, aşa cum este "acuzat", ci este doar "un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect