Un bărbat a intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde a furat trei picioare de om, amputate, de la rampa de deşeuri infecţioase a unităţii medicale.
Pe drum, el a lăsat unul dintre picioare, acesta fiind găsit de un cadru medical, care a anunțat conducerea spitalului.
Potrivit unor surse judiciare, poliţiştii au fost sesizaţi, luni, că un bărbat a sărit gardul Spitalului Cantacuzino, ajungând în curte şi apoi la rampa de deşeuri infecţioase, de unde a furat trei picioare umane, care fuseseră amputate şi care erau ambalate în saci biologici.
Incidentul s-a fi produs în 10 ianuarie și a fost anunțat în 13 ianuarie.
Ulterior, bărbatul a plecat în direcţia Bulevardului Dacia, unde a lăsat unul dintre picioare, care a fost găsit de un cadru medical al spitalului, care a anunţat conducerea unităţii medicale.
Poliţiştii fac verificări în acest caz, pentru a stabili exact ce s-a întâmplat şi a-l prinde pe bărbat.