0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cel mai vârstnic bărbat din Franţa a murit de COVID-19 la 112 ani

Cele mai citite

Cel mai vârstnic bărbat din Franţa, Marcel Meys, a murit la 112 ani în noaptea de marţi spre miercuri într-un spital din oraşul Vienne, situat în sud-estul ţării, după ce s-a infectat cu coronavirus, potrivit unui anunţ făcut de fiica lui, informează AFP.
„Locuia încă în casa lui, dar a făcut COVID-19 şi starea lui s-a înrăutăţit, a fost plasat sub oxigen, medicii au făcut tot ce era posibil, dar, ce vreţi, la 112 ani…”, a declarat Nicole Boiron, unica fiică a lui Marcel Meys.
El era internat din data de 2 decembrie. Marcel Meys s-a născut pe 12 iulie 1909 şi continua să locuiască singur în casa lui. „Era fericit, pentru că se afla acasă, avea încă mintea întreagă. Deşi trăia singur, primea ajutor”, beneficiind de asistenţă specializată la domiciliu, a adăugat Nicole Boiron.
Marcel Meys, fost angajat al serviciului local de ambulanţă, a supravieţuit ambelor războaie mondiale şi era văduv din 1998. Avea probleme auditive şi era aproape orb, potrivit fiicei sale. A devenit cel mai vârstnic bărbat din Franţa pe 5 octombrie, după moartea lui Jules Theobald, un fost docher şi pescar din Martinica, decedat tot la vârsta de 112 ani, în oraşul Fort-de-France.
Nicio organizaţie oficială nu decernează titlul de „decan de vârstă” în Franţa. Această listă a celor mai longevive persoane din ţară este alcătuită de Laurent Toussaint, un pasionat de statistică devenit de-a lungul anilor un expert renumit în centralizarea datelor despre persoanele centenare şi supra-centenare.
„Marcel Meys se afla la doar 15 zile înainte de a deveni cel mai vârstnic bărbat din Franţa din toate timpurile. Jules Theobald a murit la 112 ani şi 171 de zile, iar Marcel Meys a trăit 112 ani şi 156 de zile”, a declarat expertul francez.
Potrivit acestui specialist, în Franţa există „un singur bărbat şi 33 de femei” care au peste 110 ani, pragul necesar pentru ca o persoană să fie considerată „supra-centenară”. Patru bărbaţi de 109 ani sunt pe cale să intre în acest cerc restrâns.
După decesul lui Marcel Meys, cel mai vârstnic bărbat din Franţa este, probabil, un locuitor din Nisa, care a împlinit 111 ani pe 6 decembrie.
Cea mai vârstnică femeie din Franţa are 117 ani. Călugăriţa André, născută Lucile Randon, potrivit documentelor sale de stare civilă, s-a născut pe 11 februarie 1904, a contractat COVID-19 în ianuarie 2021 şi s-a însănătoşit fără să rămână cu sechele. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect