7.4 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Cercetat penal pentru că și-a amenințat soția prin intermediul rețelelor de socializare

Cele mai citite

Un sibian care și-a amenințat în mod repetat soția este cercetat sub control judiciar.

Bărbatul a fost reținut la finele săptămânii trecute pentru amenințare, dar și nerespectarea unui ordin de protecție. În urma cercetărilor, autoritățile au stabilit că prin intermediul unor rețele de socializare, bărbatul și-a amenințat de mai multe ori soția. A fost în cele din urmă reținut și adus în fața instanței, mădura aplicată fiind cea a controlului judiciar.
În 19 februarie, polițiștii Biroului Ordine Publică Sibiu, Compartiment Poliția de Proximitate, au reținut un sibian în vârstă de 38 de ani, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, respectiv nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecție. În fapt, bărbatul este bănuit că, în cursul lunii februarie, prin intermediul aplicațiilor de socializare online, ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soția sa (trei acte materiale), aceasta din urmă beneficiind de un ordin de protecție emis de instanță.
Față de sibian s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, iar la data de 20 februarie, procurorul de caz a dispus aplicarea față de persoana în cauză a măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: O sibiancă de 16 ani s-a răsturnat cu mașina pe Maramureșului

Două tinere în vârstă de 16 au fost rănite, duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe strada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect