Guvernul aprobă acordarea concediului paternal la nașterea fiecărui copil, extinde categoriile de lucrători care pot beneficia de acest drept și majorează perioada de acordare.
Documentul adoptat de Guvern extinde durata actuală a concediului paternal de la 5 la 10 zile lucrătoare, iar în cazul taților care au obținut atestat de absolvire a cursului de puericultură aceasta se majorează cu încă 5 zile, pentru fiecare copil, și nu doar pentru primul născut, ca până acum.
„Am majorat şi perioada de acordare, în sensul că taţii care au şi cursuri de puericultură vor avea 15 zile de concediu paternal, astfel încât în primele zile de viaţă ale noului născut să poată fi alături de familie. Taţii care nu au cursuri de puericultură vor avea, în loc de 5 zile, 10 zile la dispoziţie, astfel încât să poată sta acasă în primele zile de viaţă ale noului născut”, a adăugat ministrul Budăi.
Zilele de concediu paternal sunt acordate în apropierea nașterii copilului sau imediat după ce acesta vine pe lume, iar angajatorul care nu respectă acest drept riscă amenzi de până la 8.000 de lei.