Curtea Constituțională a amânat pronunțarea pe articolul din Legea Educației privind identitatea de gen.
Potrivit Agerpres, CCR a amânat, miercuri, pentru 28 octombrie, pronunţarea în cazul obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Klaus Iohannis privind Legea pentru modificarea articolului 7 din Legea educaţiei naţionale 1/2011 referitor la identitatea de gen.
Administraţia Prezidenţială a precizat că legea contravine unor prevederi constituţionale referitoare la statul de drept şi principiul separaţiei puterilor în stat.
Legea interzice în unităţile, instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, inclusiv în unităţile care oferă educaţie extraşcolară, activităţile „în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identităţii de gen, înţeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”, precum şi a activităţilor care contravin principiilor prevăzute la art. 3 al Legii nr. 1/2011.
„Considerăm că legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5), referitoare la statul de drept, principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv la respectarea Constituţiei şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) referitoare la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii în coroborare cu cele ale art. 32 privind asigurarea accesului la învăţătură şi cu cele ale art. 49 privind protecţia copiilor şi tinerilor, ale art. 20 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor internaţionale în materia drepturilor fundamentale ale omului, ale art. 29 privind libertatea conştiinţei, ale art. 30 alin. (1) şi alin. (2) referitoare la libertatea de exprimare şi la interzicerea cenzurii, ale art. 32 alin. (6) referitoare la autonomia universitară, precum şi ale art. 61 alin. (1) teza a doua, conform cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării”, arată şeful statului, conform aceleiași surse.