Neînțelegerile cu un vecin, distrugerile provocate și furtul din curtea acestuia au dus la reținerea unui bărbat de 45 de ani.
Luni, polițiștii din Tălmaciu au reținut un bărbat în vârstă de 45 de ani, din satul Tălmăcel. Bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, tulburare de posesie și distrugere.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că în perioada iulie 2022 – martie 2023, bărbatul ar fi desființat gardul despărțitor dintre proprietatea sa și cea a unui vecin, ar fi luat fără drept stâlpii și plasa din care a fost confecționat gardul și i-a depozitat pe proprietatea sa.
Ulterior, bărbatul ar fi furat o poartă de pe proprietatea vecinului, ar fi distrus o cultură viticolă, ar fi tăiat fără drept mai mulți arbori de pe terenul aceleiași persoane și ar fi furat lemnele.
„În baza administrării probatoriului, la data de 27 martie, polițiștii tălmăceni au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.