Trei autospeciale de pompieri au intervenit pe strada Ţiglari din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament în urma unei explozii provocată de o acumulare de gaze.
Apartamentul se află la etajul doi al blocului, iar trei persoane, doi copii şi un tânăr de 20 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. La locul intervenţiei s-au aflat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de la Descarcerare, un echipaj de la Ambulanţa Sibiu şi un echipaj SMURD. Pe lângă echipajele de prim ajutor de la ISU şi Ambulanţa Sibiu, la locul exploziei au fost prezenţi reprezentanţi ai E ON Gaz, Electrica şi IPJ Sibiu.
Doi minori, o fată de 13 ani și un băiat de 14 ani cu arsuri de gradul I și II pe mâini şi faţă, conștienți, stabili au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și Serviciului de Ambulanţă și au fost transportați la Compartimentul Primire Urgenţe al Spitalului Luther. De asemenea, un alt tânăr în vârstă de 20 de ani a fost transportat la spital în urma intoxicaţiei cu fum.
Până la sosirea pompierilor 30 de locatari ai blocului au reuşit să iasă din apartamente. În urma incendiului a ars întregul apartament pe o suprafață de aproximativ 30 mp iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de o explozie ca urmare a acumulării de gaze în apartament.