Fără permis pe un moped neînregistrat sau băuți la volan, mai mulți șoferi au fost trași pe dreapta de polițiștii sibieni la sfârșit de săptămână.
Pe raza localității Turnu Roșu, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au depistat un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Cisnădie, în timp ce conducea un moped fără a deține permis de conducere. De asemenea, polițiștii au constatat că mopedul în cauză este neînregistrat.
În prezent, bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
În Săliște, polițiștii Secției de Poliție Rurală Orlat au oprit un autoturism condus pe strada Gării de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Loamneș.
Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,93 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul secției de poliție amintite, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În Axente Sever, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au testat alcoolscopic un șofer aflat la volanul unui autoturism condus pe DN 14.
Întrucât rezultatul afișat de aparat a fost de 0,66 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul, un localnic în vârstă de 48 de ani, a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Bărbatul are acum dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului.