9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

Două autoturisme sparte pe o stradă din Sibiu. Autorul a furat mii de euro și lei

Cele mai citite

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu au reținut un bărbat bănuit de săvârșirea a două furturi din autoturisme.

În noaptea de 14/15 februarie, bărbatul a furat din două autoturisme sumele de 2.100 euro și 1.500 lei, precum și o pereche de căști, respectiv un parfum.

Faptele au fost comise în timp ce autoturismele erau parcate pe strada Aviator Gheorghe Bănciulescu din municipiul Sibiu.

„La momentul respectiv, fapta a rămas cu autor necunoscut.

Publicitate

În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, la data de 28.02.2024, a fost identificat un bărbat în vârstă de 45 de ani, domiciliat în județul Brașov, bănuit de săvârșirea acestor fapte.

În urma probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au dispus reținerea bărbatului pentru 20 de ore pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat.

La data de 29.02.2024, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luarea unei măsuri preventive„, a declarat Luciana Balteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Suferi de diabet sau obezitate și vrei viză pentru SUA? S-ar putea să nu o primești!

Articol de Daniela ArnăutuToți străinii care vor să se mute în SUA și solicită vize s-ar putea să nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect