1.3 C
Sibiu
miercuri, aprilie 9, 2025

Două sibience au furat 8.000 de lei dintr-un bagaj lăsat nesupravegheat pe strada 9 Mai

Cele mai citite

 

Două sibience sunt cercetate de polițiști, după ce au furat dintr-un bagaj lăsat nesupravegheat suma de 8.000 de lei. Incidentul a avutloc ieri, în jurul orei 15.30, pe strada 9 Mai din Sibiu.

 
„La data de 18 ianuarie, în jurul orei 15,30, un bărbat a sesizat Poliția Municipiului Sibiu cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras suma de 8.000 de lei aflată într-un bagaj lăsat nesupravegheat pentru scurt timp pe strada 9 Mai din municipiul Sibiu. În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, Biroul de Investigații Criminale, s-a constituit un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de furt, iar în urma investigațiilor efectuate de către polițiști, s-a reușit identificarea a două sibience, în vârstă de 45, respectiv 50 de ani, bănuite de săvârșirea faptei”, a explicat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Mai mult decât atât, în cursul acestei dimineți, cele două femei s-au prezentat la sediul Poliției Municipiului Sibiu unde au returnat suma de 7.800 de lei.
Conform lui Welter, cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a celor două persoane.

Publicitate
Ultimele știri

Programul Tursib de Paște: modificări pentru perioada 17–22 aprilie 2025

Tursib anunță programul special de transport public pentru perioada sărbătorilor pascale.Circulația autobuzelor va suferi modificări semnificative în perioada 17–22...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect