17.9 C
Sibiu
miercuri, mai 21, 2025

Elemente din acoperișul Turnului Olarilor, un pericol pentru trecători

Cele mai citite

Vântul și precipitațiile din ultima vreme, din Sibiu, au făcut ca elemente din acoperișul Turnului Olarilor de pe strada Cetății să se desprindă.
Pompierii sibieni au intervenit, vineri seară,  pentru a fixa elemente pe acoperișul Turnului Olarilor.
Elementele de pe acoperiș erau în pericol de cădere, în urma precipitațiilor și a vântului puternic din ultima perioadă, arată ISU Sibiu.
“În această seară, în jurul orei 20.30, ISU Sibiu a fost sesizat cu privire la existența unor elemente din acoperișul Turnului Olarilor situat pe strada Cetății, care prezentau pericol de cădere peste cetățeni în urma precipitațiilor și a vântului puternic din ultima perioadă”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu.
Salvatorii sibieni au intervenit la fața locului cu un echipaj și autospeciala de salvare de la înălțime, înlăturând orice pericol.
 

Publicitate
Ultimele știri

FOTO: Un șofer a fost prins circulând cu aproape 200 de km/oră pe A1

În cursul acestei săptămâni, polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva desfășoară ample acțiuni în scopul conștientizării...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect