-2.6 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

Femeia care a ridicat banii altei persoane de la un bancomat s-a prezentat la Poliție

Cele mai citite

Femeia căutată de polițiștii sibieni după ce la jumătatea anului trecut a ridicat din fanta unui bancomat din Sibiu 1.400 de lei, bani care erau ai altei persoane, s-a prezentat la Poliție.
În urmă cu câteva zile, Poliția Sibiu a transmis presei rugămintea de a mediatiza fotografia unei persoane, o femeie, care a scos dintr-un bancomat (ATM) o sumă de bani, care aparținea altei persoane. De peste cinci luni, poliția o căuta, după ce păgubitul reclamase dispariția banilor din bancomat. Pentru poliție era ultima șansă de a găsi făptașul, deși șansele ca femeia să fie recunoscută din fotografia neclară, de mici dimensiuni, erau foarte mici.
Surpriza a venit pentru polițiști în clipa în care la secția de poliție s-a prezentat chiar femeia căutată. Potrivit polițiștilor, femeia, în vârstă de 49 de ani, sibiancă, a fost audiată, iar cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigații Criminale Sibiu.
Fapta s-a petrecut pe 15 iunie, la ora 15.52, când o persoană a reclamat faptul că i-a dispărut suma de 1.400 de lei din fanta unui ATM, verificarea înregistrărilor video ale bancomatului au arătat că este vorba despre o femeie. ATM – ul în cauză este amplasat în zona Complexului Cedonia din municipiul Sibiu.

Publicitate
Ultimele știri

România are printre cele mai ieftine ouă din UE, la poarta fermei

România are printre cele mai mici preţuri la ouă din Uniunea Europeană, la poarta fermei, chiar dacă în această...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect