Trei persoane au fost implicate într-un accident rutier produs joi dimineața în zona Bavaria, pe Drumul Județean 106, trei autoturisme fiind avariate în urma evenimentului.
La fața locului au fost trimise două echipaje SMURD, dar și o echipă de la descarcerare, una dintre persoanele implicată fiind blocată în autoturism. Toate cele trei persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar doi bărbați au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații medicale suplimentare.
“ISU Sibiu a intervenit de urgență cu un echipaj de descarcerare și două echipaje SMURD în municipiul Sibiu, pe Drumul Județean 106, la un accident rutier produs între 3 autoturisme în care au fost implicate 3 persoane. La fața locului s-a intervenit prompt pentru descarcerarea unei persoane. Toate trei persoanele implicate au primit îngrijiri medicale, iar la spital au fost transportați doi barbați de aproximativ 36 de ani cu diverse traumatisme și contuzii, conștienți”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Polițiștii sibieni susțin că evenimentul s-a produs din cauza nepăstrării distanței de siguranță în mers. În plus, șoferul responsabil de producerea evenimentului era băut.
“Pe Drumul Județean 106, șoferul unui autoturism condus pe direcția Agnita-Sibiu nu păstrează distanța de siguranță și intră în coliziune cu autoturismul condus regulamentar în fața sa de către un sibian în vârstă de 35 de ani, poe care îl proiectează într-un alt autoturism condus regulamentar din sens opus de către un sibian în vârstă de 36 de ani. Cei doi șoferi care circulau regulamentar au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital conștienți. Șoferul care nu ar fi păstrat distanța de siguranță are 36 de ani, este din Roșia și prezintă o concentrație alcoolică de 0,40 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat”, a declarant Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.