Au fost momente pline de emoție, joi dimineața, pentru foștii angajați ai fostei întreprinderi Carbosin din Copșa Mică.
Foştii angajaţi ai uzinei s-au întâlnit pentru a marca cei 89 de ani care au trecut de la punerea în funcţiune a primei instalaţii de negru de fum din România şi din Europa.
Carbosin a fost prima întreprindere românească producătoare de negru de fum ce a activat până în anul 1993 şi a avut în momentul funcţionării la capacitate maximă un număr de 2.500 angajaţi.
În 1993, când a început procedura de închidere, mai lucrau aproximativ 1.600 de angajaţi.
Amplasată pe platforma industrială din Copșa Mică, în apropiere de societatea Sometra, Carbosin a produs negru de fum pentru utilizarea acestuia ca pigment la fabricarea cauciucurilor, vopselelor și plasticurilor.
Pe lângă aceasta, Carbosin mai producea stiplex, sulfat de sodiu, acid formic, antirugin și acid oxalic.
Joi, o parte dintre cei care au activat în cadrul fostei Uzine Carbosin Copşa Mică s-au reîntâlnit și au depănat amintiri despre anii petrecuți în întreprindere.
„Ne întâlnim și ne aducem aminte, pentru că am fost totuși un colectiv închegat, pot zice ca o familie.
Deși am avut multe, multe greutăți atât în zona producției și chiar și în relațiile interumane, am fosrmat un colectiv bine, bine închegat și sudat.
Din respect unii față de alții, avem aceste întruniri anuale. Mai schimbăm păreri, amintiri, vorba aceea, unii își mai aduc aminte câte sancțiuni să zic așa au luat, ceilalți câte au îndurat din cealaltă parte, reproșuri.
Este totuși o amintire pentru noi toți”, a spus Ovidiu Isailă, fost director general al întreprinderii Carbosin Copșa Mică.