9.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 10, 2025

FOTO: Gusturile Paștelui în Muzeul Astra

Cele mai citite

Muzeul Astra organizează în perioada 3-4 mai, a doua și a a treia zi de Paște, prima ediție a evenimentului ,,Gusturile Paștelui”. Este vorba despre o activitate cu specific gastronomic dedicată sărbătorilor pascale. ,,Gusturile Paștelui” va avea loc la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Bucătarii – gospodari din Mărginimea Sibiului – au pregătit și vor găti și astăzi preparate tradiționale. Astfel, luni a fost pregătită ciorbă de miel, tocăniță de miel, dar și ouă roșii, iar astăzi, cei care vor trece prin muzeu vor putea gusta tocăniță de miel, ouă roșii și pâine de casă la cuptor. Bucatele pot fi degustate începând cu ora 12 până la epuizarea lor.

“În a doua și a treia zi de Paști, 3 și 4 mai, vă așteptăm în Muzeul în aer liber, la Târgul de țară, unde pregătim ateliere culinare începând cu miezul zilei: luni vom prepara ciorba de miel cu macriș și tocană de miel, iar marți tocană de miel alături de pâine coaptă pe vatra cuptorului.

Publicitate

Tradiția ne spune că în dimineața de Paști, se gusta și drob, alături de pâine și ceapă verde, iar gospodina punea la foc celelalte preparate specifice sărbătorii făcute toate din miel, simbol al sacrificiului Mielului lui Dumnezeu: ciorba acră, cu mai multă albitură, în care se punea la sfârșit macriș pentru acrire și oțet de la tarhon, alături de frunze de leuștean și pătrunjel; tocănița de miel, servită imediat ce era gata preparată, alături de mămăligă aburindă. Țăranii din satele de munte ale Sibiului spun că savoarea inconfundabilă a ciorbei de miel este de dată de ingredientul minune, măcrișul acrișor, cules, din munte, de la aer curat.

Preparatul dulce al sărbătorilor mari a fost și încă este cozonacul cu nucă, cu mac sau cu stafide; alături de acesta se aflau hencleșele sau pasca cu smântână dulce și ouă”, a declarat Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Se anunță iarnă grea pentru șoferi. DRDP Brașov anunță controale stricte

Șoferii care circulă cu mașini nepregătite vor fi controlați mai strict în această iarnă, a anunțat Direcția Regională de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect