12.9 C
Sibiu
duminică, noiembrie 9, 2025

FOTO Incendiu simulat într-o hală de producție din Sibiu

Cele mai citite

Pompierii sibieni au desfășurat, vineri, un exercițiu de intervenție la un operator economic de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu. În acest exercițiu au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare la înălțime, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD.

Scenariul care a stat la baza exercițiului a fost stingerea unui incendiu, izbucnit într-o hală de producție unde au fost surprinse 5 victime.

La finalul exercițiului, s-au efectuat instruiri cu personalul operatorului economic privind modul comportare în cazul producerii unei situații de urgență reale.

„În eventualitate creării unui disconfort în spațiul public, precizăm că astfel de exerciții se desfășoară periodic în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, acestea fiind atât în beneficiul forțelor de intervenție cât și al întregii comunități”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Publicitate

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: Alertă de PROSTIE pe TikTok. Un banal transport agabaritic a produs isterie pe rețelele de socializare

Fuselajul unei aeronave care a aparținut companiei Blue Air a fost transportat pe șosea sub escorta Poliției Rutiere a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect