Un motociclist a fost rănit, sâmbătă, pe Bulevardul Vasile Milea din municipiul Sibiu, un pompier aflat în timpul liber acordându-i primele îngrijiri medicale.
În evenimentul rutier au fost implicați un șofer în vârstă de 35 de ani, din Vâlcea și un motociclist. Șoferul conducea un autoturism pe Bulevardul Vasile Milea, a virat stânga spre Semaforului și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de către un sibian în vârstă de 62 de ani care circula dinspre Șelimbăr spre centru.
În urma evenimentului, motociclistul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor efectuate de către politiștii rutieri, s-a stabilit că principala cauză de producere a accidentului rutier este nerespectarea de către motociclist a semnificației culorii roșu a semaforului electric.
De asemenea, s-a constatat că șoferul autoturismului a părăsit locul accidentului imediat după producere, fără încuviințarea polițiștilor. Șoferul autoturismului se urcase băut la volan, rezultatul testării cu aparatul etilotest fiind de 0,45 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Șoferul autoturismului va fi cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului, iar motociclistul pentru vătămare corporală din culpă.
Un pompier aflat în timpul liber și care mergea la cumpărături a văzut întreaga scenă și i-a acordat motociclistului primele îngrijiri medicale.
„Astăzi, în jurul orei 11 în timp ce mergea cu familia la cumpărături, colegul nostru, plt.adj. Szekely Mihaly, comandant de echipaj în cadrul Detașamentului de Pompieri Sibiu, a asistat la un accident rutier ce s-a petrecut pe strada Semaforului din municipiul Sibiu, în care un motociclist a fost acroșat de un autoturism.
Din primul moment, salvatorul sibian a reacționat prompt apropiindu-se de motociclistul căzut pe carosabil și acordându-i primul ajutor calificat atât de important în primele secunde după eveniment. La sosirea echipajului de la Serviciul de Ambulanță Județean, Szekely a furnizat informațiile necesare predând victima în condiții de siguranță colegilor Serviciului Județean de Ambulanță. Îl felicităm pentru gestul minunat de solidaritate umană”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.