2.4 C
Sibiu
vineri, aprilie 11, 2025

FOTO Polițiștii au confiscat 200 de kilograme de cetină. Bărbatul prins a fost amendat cu o zi înainte pentru o faptă similară

Cele mai citite

Un tânăr de 18 ani a fost descoperit cu 200 de kilograme de cetină. Miercuri, tânărul fusese sancționat după ce a fost prins tot cu cetină.

În cursul zilei de joi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic.

În cadrul acțiunii, pe raza localității Porumbacu de Sus, polițiștii au descoperit un localnic în vârstă de 18 ani în timp ce transporta cu o căruță 200 de kilograme de cetină, fără a deține documente legale de transport și proveniență, faptă pentru care fusese amendat și cu o zi înainte.

De această dată, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar cetina a fost confiscată și predată reprezentanților ocolului silvic din zonă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Bursele școlare vor ajunge la elevi înainte de Paște. Când vor fi făcute plățile

Plata burselor școlare pentru luna martie 2025 se face pe 17 aprilie, înaintea Sărbătorilor de Paște, conform surselor Edupedu.ro.Elevii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect