Au fost controale în judeţul nostru, pe parcursul zilei de vineri, iar mai mulţi sibieni au fost amendaţi pentru că nu purtau măştile de protecţie.
76 de polițiști sibieni au fost angrenați în acţiuni de verificare a felului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la prevenirea răspândirii infecătilor cu COVID , fiind verificate 775 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea sau carantina. De asemenea, au fost verificate 34 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate și 226 de mijloace de transport, din care 12 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.
„Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, polițiștii se află permanent la datorie. Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Reamintim că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum și cu hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu pentru a participa la anumite activități, persoanele fizice sunt obligate să facă dovada vaccinării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind Covid-19.
Nu în ultimul rând, amintim că în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.