UPDATE IPJ Sibiu – După aproximativ două ore de la producerea accidentului, polițiștii rutieri l-au descoperit pe șoferul responsabil de eveniment. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, din Cașolț, care va fi cercetat penal pentru comiterea a patru infracțiuni. Este vorba despre conducerea unui autoturism fără a deține permis de conducere, conducerea unui autoturism neînmatriculat, părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă.
Șoferul unui autoturism neînmatriculat a produs un accident rutier, sâmbătă seara, în municipiul Sibiu, iar apoi a plecat de la locul accidentului.
Evenimentul a avut loc pe strada Ștefan cel Mare, unde autoturismul a intrat în coliziune cu un autovehicul staționat.
„Imediat după producerea accidentului atât șoferul cât și pasagerul au părăsit locul accidentului, însă pasagerul a revenit la scurt timp anunțând accidentul și solicitând Ambulanța. Polițiștii rutieri sunt la fata locului pentru efectuarea de cercetări, iar in paralel sunt derulate activități specifice identificarea și depistarea conducătorului auto. Autoturismul implicat in accident este neînmatriculat”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Un echipaj al Ambulanței Sibiu a ajuns la locul incendentului.
„În urma accidentului au rezultat două victime, una cu traumatism toracic care a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu și a doua victimă, cel mai probabil șoferul, cu traumatism cranio facial, nu a fost gasită la locul accidentului, el părăsind locul pânăla sosirea echipajului”, au transmis reprezentanții Ambulanței Sibiu.