11.3 C
Sibiu
marți, mai 20, 2025

FOTO Un bărbat intrat în râul Olt, convins de polițiști să revină la mal

Cele mai citite

Un bărbat care intenționa să se sinucidă, potrivit polițiștilor, a fost convins de aceștia să revină la mal.

Astfel, luni după amiaza, prin apel 112, o persoană a sesizat Poliția Orașului Tălmaciu despre faptul că a văzut un bărbat care a intrat în râul Olt, în zona localității Turnu Roșu, cel mai probabil cu intenția de a se sinucide.

banner
banner
banner

În mai puțin de două minute, polițiștii au ajuns în zonă și l-au observat pe bărbat în mijlocul albiei râului.

„Convins de polițiști să revină la mal, bărbatul a fost ajutat de colegii noștri să iasă din apă, după care a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital.
Persoana în cauză are 43 de ani și este domiciliată în municipiul Mediaș”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

La locul evenimentului a ajuns și un echipaj SMURD.

„Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență pe raza localității Turnu Roșu pe malul râului Olt, pentru a acorda îngrijiri medicale unui bărbat care a intrat în râu.

La sosirea echipajului medical bărbatul era în afara apei, cu un echipaj de poliție sosit la fața locului. Bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost transportat la spital conștient și cooperant având o ușoară hipotermie”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

VIDEO: Supărați că George Simion a pierdut alegerile, românii din Diaspora își distrug documentele de identitate

Românii din Diaspora care au votat George Simion își taie documentele de identitate pentru că nu a câștigat favoritul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect