Simpaticul gospodar Tomiță, din Săcădate, nu a avut noroc în dragoste, la emisiunea televizată „Gospodar fără pereche”, dar, acum un an, a cunoscut-o pe cea alături de care vrea să își petreacă întreaga viață.
Florin Toma sau – așa cum îi spun prietenii – Tomiță s-a căsătorit weekendul trecut cu Nicoleta, o fată din Orăștie, despre care are numai cuvinte de laudă. „E harnică, deșteaptă, cuminte. Am ales pân-am cules”, ne-a spus Tomiță.
Contactat de Sibiu100%, gospodarul spune că a fost căutat de multe admiratoare după emisiunea televizată la care a participat, dar a ales ca Nicoletei să îi dea o șansă și să o cunoască mai bine.
„M-a văzut la televizor. Mi-a scris, ne-am întâlnit, ne-am plăcut și, într-un final, ne-am căsătorit”, a spus Tomiță, care formează o pereche cu Nicoleta de mai bine de un an de zile.
Sâmbătă, cei doi au avut cununia civilă și spun că petrecere vor face după ce se va încheia pandemia cauzată de coronavirus.
Proaspeții căsătoriți fac casă bună împreună. Ne-au povestit că împart orice muncă la doi și că totul merge perfect atât în gospodăria lor, cât și în viața personală.
„Unde-i unul, nu-i putere, unde-s doi, puterea crește! Vă așteptăm la legume proaspete, conserve, murături, la Săcădate! În fiecare zi le avem expuse la poartă!”, conchide Tomiță.