Polițiștii sibieni au transmis, în cursul zilei de miercuri, o serie de recomandări șoferilor, pietonilor și bicicliștilor.
Pe fondul instabilității atmosferice din aceste zile, polițiștii sibieni le recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză adaptată condițiilor meteo și de trafic, să mărească distanța de siguranță între autovehicule, să se asigure foarte bine înainte de schimbarea direcției de deplasare și să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, dar nici în stare de oboseală.
„Pietonilor le reamintim necesitatea de a se asigura înainte de a traversa partea carosabilă, să traverseze doar la culoarea verde a semaforului care le este destinat și să nu pătrundă pe carosabil decât după ce au observat că șoferii au oprit pentru a le acorda prioritate.
Celor care circulă pe două roți le transmitem să se deplaseze prudent, îndeosebi pe sectoarele de drum în curbă și în intersecții”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.