30.7 C
Sibiu
duminică, iulie 7, 2024

Jurnalist britanic, jefuit în România în timp ce filma pentru un clip de promovare a județului Timiș

Publicitate

Cele mai citite

Charlie Ottley, realizatorul celebrelor documentare Wild Carpathia și Flavors of Romania, a fost jefuit în Timișoara, în timp ce realiza un material de promovare a județului. El spune că nu și-a schimbat părerea despre România sau despre Timișoara.
Jurnalistul britanic, Charlie Ottley a avut parte de o aventură neplăcută la Timișoara, când în timpul unor filmări de promovare a județului Timiș i s-au furat echipamente esențiale, printre care o dronă și mai multe accesorii fotografice.
Potrivit unei postări pe Instagram, pe care ulterior a șters-o, Charlie a încercat să-i prindă pe făptași, însă nu a reușit. Jurnalistul și persoana care îl însoțea, membră a echipei de filmare, au depus plângere la Poliție, scrie Observator.
”În această dimineață, 06 iunie a.c., jurul orei 03:00, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în Parcul Civic din Timișoara unui bărbat i-a fost sustrasă o geantă care conținea o dronă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea faptei și tragerea acestora la răspunderea penală”, transmite IPJ Timiș.
Consiliul Județean Timiș a făcut apel la autoritățile responsabile să se mobilizeze în instrumentarea cazului realizatorului de documentare: „Jurnalistului britanic i s-au furat echipamente esenţiale, printre care o dronă şi mai multe accesorii fotografice. Consiliul Judeţean Timiş îi sprijină demersurile de a continua filmările programate, deşi odată cu echipamentul au fost furate şi înregistrările făcute zilele trecute. Imediat după incident, Charlie Ottley şi persoana care îl însoţea, membră a echipei de filmare, au depus plângere la Poliţie. Facem apel la autorităţile responsabile să se mobilizeze atât în instrumentarea cazului, cât şi în asigurarea siguranţei tuturor cetăţenilor care se află pe teritoriul administrativ al Timişoarei”.
Charlie Ottley a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă acest incident îi schimbă percepţia despre România. „Absolut deloc. Timişoara este un oraş minunat, este vibrant, are foarte mulţi tineri, are o cultură bogată, cafenele, restaurante minunate. Am fost în momentul nepotrivit la locul nepotrivit. Eram cu partenera mea Oana, stăteam pe bancă, ne uitam pe Google Maps, şi o mână a venit din spate, a luat rucsacul şi a fugit. Am încercat să alerg, am alergat după hoţ câteva minute, dar era mai bine antrenat. I-am văzut doar ceafa. Am văzut un tip care alerga foarte repede în direcţie opusă. Dacă vedeţi acest lucru, daţi-ne măcar filmările înapoi. Avem nevoie de cardul de memorie cu imaginile frumoase pe care le-am filmat. Putem cumpăra echipamente noi, dar imaginile sunt de nepreţuit”, a povestit jurnalistul britanic.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Biciclist cu alcoolemie uriașă, rănit într-un accident din cauza neacordării de prioritate

Un biciclist băut a fost rănit, duminică după amiaza, într-un accident rutier produs pe DN 1, la ieșirea din...

Știri pe același subiect