5.2 C
Sibiu
luni, octombrie 28, 2024

eveniment

Liiceanu șterge pe jos cu Dinescu: „La rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii”

Publicitate

Cele mai citite

Cunoscutul filosof și proprietar al Editurii Humanitas Gabriel Liiceanu a publicat un atac extrem de virulent la adresa lui Mircea Dinescu, supărat fiind de faptul că poetul-revoluționar a criticat-o dur pe Ana Blandiana, a cărei carte fusese publicată la editura pe care o conduce filosoful.

Conflictele intelectualilor români ating câteodată vârfuri de aciditate greu de imaginat, după perioade de acalmie în care pare că toată lumea se iubește cu toată lumea. Mircea Dinescu, poetul care a reușit să-și tăvălească prin cerneală mai toți amicii sau cunoscuții scriitori și oameni de cultură, l-a stârnit de data aceasta pe Gabriel Liiceanu să-i aplice o corecție verbală plină de usturime: „comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate”, spune Liiceanu despre Dinescu.
Textul lui Liiceanu vine după schimbul de replici dintre Dinescu și Blandiana. Cea din urmă a scris o carte, „Soră lume”, publicată recent de editura Humanitas, în care spune că Mircea Dinescu i-ar fi numit „Hitlerjungend” („Tineretul lui Hitler”) pe tinerii morţi la Intercontinental în zilele Revoluţiei. Dinescu a sărit ca ars, căreia îi reproșează că „suferă de amnezie”.
Liiceanu a scris un text pe măsura atacului lui Dinescu și l-a publicat pe platforma Contributors.ro:

 „…am în minte un ins care, în ultimele decenii, a marcat populația românească din Câmpia Dunării (ceea ce ardelenii numesc generic „Sudul”) printr-un model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgarității, a țopeniei obraznice și infatuate, a cabotinismului lucrativ, a închinării vieții profitului făcut cu prețul unei nerușinări fără margini. Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluției” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate și sacrificiu a sfârșit, prin contribuția lui, ca prostituare a istoriei” îl descrie textul lui Liiceanu pe inconfundabilul Dinescu.

Și cuvintele lui Liiceanu nu ocolesc perioada Revoluției, cea care l-a făcut celebru pe Dinescu:

„În preajma lui ʼ90, poetul intră în rolul de disident oficial, dar tot ce face (și mai ales cum face) în zilele revoluției din decembrie și în continuare ne obligă să recurgem la scenarii de culise nedescâlcite nici până în ziua de azi. Cândva se va afla poate că a făcut parte din casting-ul unei cacialmale istorice, că a fost agentul trasformării unui moment sublim într-o farsă. Căci a văzut vreodată cineva un disident care, după ce se presupune că, mânat de virtuți nobile, s-a aruncat în lupta cu Răul, să se lăfăiască apoi într-un comportament de pușlama ordinară?”.
„Cert e că, în locul personajului nimbat de aura disidentului, la rampă a apărut scandalagiul, vedeta, mitocanul, poftangiul, un claun isteric locuit de patima căpătuielii” este fraza care îi ștampilează lui Dinescu un șir de epitete.

Iar verbul lui Gabriel Liiceanu nu obosește deocamdată, în atacul împotriva lui Dinescu:

„Pentru că nu știe de existența argumentului rațional, te tabără cu gura, cu datul amplu din mâini, cu ochii pe care ți-i holbează în față de la câțiva centimetri și cu acel stropit aferent pe obraji care însoțește patosul isteric al vorbirii. Rar mi-a fost dat să cunosc o alcătuire cu chip de om care să facă harcea-parcea centrul de greutate al umanului printr-un comportament bezmetic și cupid de o asemenea anvergură.
„În istoria ponosită a acestor ani va rămâne omul care a predat poporului român, cu har și vervă, bădărănia, transformând estetica și morala mahalalei în stil de viață comunitar.” își încheie Gabriel Liiceanu atacul la adresalui Mircea Dinescu.

Publicitate

Textul poetului Dinescu, publicat pe Facebook, cel care l-a provocat pe Liiceanu, conține atacuri cel puțin la fel de virulente la adresa Anei Blandiana:

„Intitulându-și o carte post-decembristă <<Proiecte de trecut>>, Ana Blandiana și-a dat singură în vileag meteahna de care suferă, căci, plutind pe aripile amneziei, continuă și astăzi să-și reșapeze trecutul, bazîndu-se pe proiectul unei devastatoare iubiri de sine la care a lucrat cu osârdie toată viața.”a scris Mircea Dinescu pe Facebook despre scriitoarea Ana Blandiana.
„Ce blestem ispășește oare această doamnă bîntuită de demonul antropofagiei?! Al tatălui care, proaspăt întors din pușcăriile comuniste, a ars ca o torță în curtea bisericii, pe cînd își spăla hainele preoțești cu neofalină?! Sau blestemul poeziei despre tătucul Stalin, publicată la puțină vreme după acea tragedie în tentativa, reușită de altfel, de a-și spăla originea „nesănătoasă”, înrădăcinată în trecutul legionar al nefericitului său părinte?!” mai împroașcă Dinescu în direcția scriitoarei.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Autoturism distrus în urma unui incendiu

Pompierii militari sibieni au intervenit, duminică seara, în jurul orei 22:15 în Rășinari pentru lichidarea unui incendiu care a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya