5.2 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat

Cele mai citite

Sorin Cîmpeanu și-ar fi însușit prin plagiat, într-un curs de specialitate, 13 capitole publicate anterior sub semnătura altor profesori de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Jurnalista de investigații, Emilia Șercan, scrie că o petiție pentru demiterea ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, lansată la începutul weekendului de Declic, a strâns  în mai puțin de 48 de ore aproape 24.000 de semnături.

„Ca să contracareze la nivel de imagine publică inițiativa prin care se cere demiterea sa, dublul academician Sorin Cîmpeanu a publicat azi raportul de verificare asupra tezei sale de doctorat realizat de universitatea pe care o conduce din 2012 – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară București.

Iar din acest raport aflăm, eu una aș putea zice chiar cu stupoare, că coeficientul de similitudine stabilit de USAMV-B pentru verificarea cu softul antiplagiat, de la care o teză de doctorat intră automat în verificare pentru suspiciune de plagiat, este de 50%!”, scrie jurnalista pe contul său de Facebook.

De asemenea, Emilia Șercan mai precizează că ”universitatea în care dublul academician Sorin Cîmpeanu, cel mai mare apărător al plagiatorilor din țara asta, a stabilit pragul de alertă pentru verificarea unei teze de doctorat de 50%! Jumătate dintr-o teză!”

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

NOILE TAXE AMERICANE. Cu cât vor fi taxați românii și care sunt produsele excluse până în prezent

Prezenta Notă informativă este destinată companiilor interesate de sau deja active pe piața SUA, ca urmare a deciziei recente...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect