În ultimele 24 de ore, 127 de forțe ale poliție din județul Sibiu și poliției locale au desfășurat acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, în vederea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
Potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu, au fost verificate 2.437 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse. De asemenea, au fost verificate 118 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 310 mijloace de transport, din care 191 de mijloace de transport public în comun.
„Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție, polițiștii sibieni au aplicat 213 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14,500 de lei. Un operator economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2,000 de lei pentru organizarea de activități într-un spațiu pentru care au fost instituite interdicții / restricții. De asemenea, o persoană a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind carantina”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii au avertizat în scris 12 conducători auto și 18 pasageri pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție, în mijlocul de transport.
Polițiștii locali sibieni au verificat 116 persoane și au aplicat 2 avertismente scrise, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii.
Tot în cursul zilei de 10 noiembrie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului, în zone aglomerate, piețe și stații de autobuz din municipiile Sibiu și Mediaș. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunii montane Bâlea. În urma desfășurării acțiunilor au fost aplicate 15 avertismente scrise și o amendă în valoare de 500 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
La rândul lor, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au efectuat 2 controale în locurile aglomerate din municipiul Sibiu, în vederea verificării respectării măsurilor de protecţie împotriva Covid-19. S-au identificat 2 nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus și s-au aplicat 2 avertismente.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea, 2 polițiști de frontieră au efectuat o acțiune pe raza municipiului Sibiu, fiind verificate 112 persoane aflate în carantină și 60 persoane aflate în izolare.