O sibiancă s-a prezentat la un punct de colectare pentru ajutoare destinate refugiaţilor din Ucraina, a pretins că este refugiată şi a primit bunuri de 1.500 de lei. Acum are dosar penal.
Duminică seara, la sediul Poliției Municipiului Sibiu, un sibian, organizator al unei campanii umanitare destinate sprijinirii refugiaților din Ucraina, a reclamat faptul că, în aceeaşi zi, o femeie s-a prezentat la un punct de colectare din municipiul Sibiu unde, sub pretextul că este refugiată din Kiev-Ucraina, a cerut mai multe bunuri alimentare și nealimentare.
„În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în urma investigațiilor efectuate cu celeritate, polițiștii au reușit identificarea femeii, o sibiancă în vârstă de 32 de ani.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 1.500 de lei, constând în bunuri de igienă personală, alimente, jucării și rechizite școlare, a fost recuperat în totalitate. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.