19.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 18, 2025

Ouăle uriașe de Paști vor fi realizate, joi, în Muzeul Astra

Cele mai citite

Muzeul Astra organizează în această săptămână o activitate inedită, destinată vizitatorilor de toate vârstele și denumită sugestiv Oul uriaș.

Participanții vor avea ocazia să picteze planșe din carton, sub forma unor ouă uriașe, care măsoară aproximativ 1,30 metri. Sub îndrumarea muzeografilor și pedagogilor din Muzeul Astra, ouăle ,,gigant” vor fi pictate cu motive tradiționale regăsite pe ouă încondeiate. În tot acest timp, muzeografii le vor oferi pictorilor de ocazie informații despre tehnica încondeierii ouălor, dar și despre folosirea culorilor naturale în acest proces și ce simbolizau desenele respective.

Pentru ca vizitatorii să fie încurajați să se implice în acest eveniment, au fost expuse prin mai multe gospodării din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului nu mai puțin de 16 ouă uriașe, pictate recent de copii care au participat la activitățile educaționale din muzeu. Activitatea Oul uriaș  are loc în Muzeul în aer liber până joi, 29 aprilie, între orele 10-16, în Pavilionul nou – zona Etno Tehno Parc.

“Oul uriaș  – În așteptarea iepurașului de Paști se va desfășura cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV 2. Accesul este permis în baza biletului de intrare în muzeu, iar participanții vor primi hărți la intrarea în Muzeul Astra, pentru a identifica cu ușurință Pavilionul Nou din zona Etno Tehno Parc”, transmit reprezentanții Muzeului Astra

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu puternic la o anexă. UPDATE/ Zeci de păsări au ars, anexa a fost distrusă

UPDATE: Incendiul a fost lichidat. Din nefericire, anexa gospodărească cu o suprafață totală de 90 de metri pătrați, în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect