0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Petreceri private întrerupte de polițiști și amenzi de sute de mii de lei

Cele mai citite

Se ţin lanţ chefurile în pandemie. Polițiștii din țară au întrerupt mai multe evenimente private și au dat amenzi de sute de mii de lei, anunță Digi 24.

Un eveniment privat la care participau 50 de persoane, organizat într-un restaurant din sectorul 3, a fost întrerupt de polițiștii din Capitală. Aceștia au verificat sâmbătă activitatea a peste 1.800 de restaurante și terase și au dat amenzi de peste 270.000 de lei. Potrivit Poliției Capitalei, la un restaurant din sectorul 3, polițiștii au constatat că în interior era organizat un eveniment neautorizat cu aproximativ 50 de participanți. După intervenția polițiștilor, evenimentul s-a încheiat, fiind aplicate amenzi în valoare de 11.500 de lei.
Echipe formate din reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Agenției Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică și Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au verificat sâmbătă peste 1.800 de obiective precum restaurante, terase, localuri de tip fast-food și autoservire, dar și 900 de mijloace de transport în comun.
Au fost legitimate peste 2.900 de persoane, fiind identificate aproximativ 680 de persoane care nu respectau măsurile de protecție individuală. Acestea au fost sancționate cu amenzi de aproximativ 152.000 de lei, iar operatorilor economici care au organizat activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, polițiștii au aplicat amenzi de peste 27.000 de lei. Pentru alte nereguli descoperite de echipele de control s-au aplicat amenzi de 94.000 de lei.
Polițiștii din Ilfov au aplicat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, zece amenzi, în valoare de 6.000 de lei, pentru mai multe persoane care au participat la o cununie desfășurată în curtea unui imobil din orașul Pantelimon. Potrivit IPJ Ilfov, polițiștii au făcut verificări la un imobil din orașul Pantelimon și s-au sesizat cu privire la organizarea și desfașurarea unui eveniment privat. Astfel, polițiștii ilfoveni au constatat că, în curtea unui imobil din orașul Pantelimon se afla în desfășurare o petrecere de cununie, la care participau mai multe persoane, fiind astfel încălcate dispozițiile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private, precum și măsurile de protecție individuală. Polițiștii au întrerupt petrecerea și au identificat persoanele participante. În urma verificărilor, au fost aplicate 10 amenzi, în valoare de 6.000 de lei.
Un majorat cu 28 de persoane a fost oprit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Caransebeș, județul Caraș-Severin. Polițiștii au dat sancțiuni în valoare de 5.000 de lei. Polițiștii din cadrul Poliției Caransebeș s-au sesizat că în curtea unei persoane din Bolvașnița a fost organizat un majorat. Polițiștii au întrerupt petrecerea, au evacuat și sancționat 28 persoane găsite la eveniment. De asemenea, organizatorii evenimentului au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 5.000 de lei, conform Legii nr.55 din 2020.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect