Polițiștii cercetează penal nu mai puțin de 850 de persoane suspectate că au fost implicate în eliberarea de certificate de vaccinare falsificate, după cum a anunțat ministrul de interne.
„Toți cei care vor mai încerca să obțină adeverințe de vaccinare sau certificate verzi false vor merge la închisoare”, este mesajul transmis de ministrul de interne Lucian Bode, care a oferit câteva detalii despre numărul foarte mare de dosare penale deschise pentru fapte legate de certificatele verzi. Bode a spus că sunt 362 de dosare în lucru.
„Am văzut foarte mulţi români – când vorbesc de sute, în opinia mea sunt foarte mulţi – care apelează la certificate de vaccinare false, avem în acest moment 362 de dosare penale în lucru, 850 de persoane cercetate pentru teste PCR false, pentru certificate COVID false, pentru adeverinţe de vaccinare false.
Le transmit tuturor, atât celor care facilitează obţinerea acestor documente false, cât şi celor care cred că beneficiază de aceste certificate false, de aceste adeverinţe false, că toţi vor ajunge în puşcărie”, a mai spus ministrul Bode.
Cel care conduce Ministerul de Interne este de părere că imediat ce vor apărea primele condamnări pentru aceste fapte vor începe să scadă și faptele comise de alții. „Sunt oameni care sunt reţinuţi, sunt oameni care sunt cercetaţi sub control judiciar, dar sunt convins că apetitul pentru o astfel de practică va scădea în momentul în care vor veni şi condamnări”.
Săptămâna trecută, mai multe persoane au fost reținute în Prahova, în urma unor percheziții care au urmărit fapte comise în mai multe cabinete medicale, în care se eliberau certificate false de vaccinare.